Printre crengi eu n-am să-mi lunec văzul,
Rătăcind să caut urme seci,
Căci, cu părul-snop cum e ovăzul,
Tu din vis mi-ai dispărut pe veci.
Gingașă, frumoasă și subțire,
Rumenă ca poamele erai,
Semănai c-o roză-asfințire,
Fraged ca zăpada străluceai.
Ochii tăi țărână-s și tăcere,
Ca un sunet numele-a-ncetat.
Dar în șal, mireasma lor de miere,
Mâinile-ți suave și-au uitat.
Când se spală zorile pe față,
Ca pisica pe-acoperământ,
Blând grăiesc de prăpădita-ți viață
Apele și fagurii de vânt.
Deci șoptească seara sinilie
C-ai fost vis și cântec de la cer.
Cine te-a ivit așa mlădie
Sărutase-un luminos mister.
Printre crengi eu n-am să-mi lunec văzul,
Rătăcind se caut urme seci,
Căci, cu părul-snop cum e ovăzul,
Tu din vis mi-ai dispărut pe veci.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea pierderii unei persoane dragi, idealizată și asociată cu frumusețea naturii. Vorbitorul își amintește cu nostalgie de persoana pierdută, dar acceptă că aceasta a dispărut pentru totdeauna.