Părăsit-am casa părintească
Și Rusia cu albastru-i blând.
Salcia bea stele, să-ncălzească
Întristarea mamei mele vrând.
Luna-n ape, sfărâmând lucirea,
Broasca ei de aur și-a întins.
Florile-i de măr, încărunțirea,
Lin în iarba tatei și-a prelins.
De mă voi întoarce – cine știe?
Mult să cânt, să freamăt, sunt dator.
Străjuie albastra mea Rusie
Plopul vechi stând drept într-un picior.
Nu știu însă dacă-i pare bine
Că-l sărută ploile-n galop,
căci, cum stă și freamătă, cu mine
Seamănă la cap bătrânul plop.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund față de casa părintească și Rusia natală, evocând imagini melancolice ale naturii și amintiri legate de familie. Perspectiva este una a incertitudinii cu privire la întoarcere, dar și a datoriei de a cânta și a exprima emoțiile.