De cer îi e sufletului dor
Prăsilă-adusă-aici de-aiurea.
Mă-mbată verdele fior
De care-i cheaună pădurea.
Pe crengi ard muguri ori făclii
Vestind o taină-n înălțime?
Cuvintele sunt aștri vii
Pe înfrunzirile lor prime.
Cunosc, țărână, graiul tău.
Dar nu-l refuz ca pe-o corvoadă,
Ca valea oglindită-n tău,
Ajunsă-n ceruri stea cu coadă.
Și caii rabdă pe oblânc
Povara lunii turmentate…
Ca frunza, marele adânc
Cu ochii, ah de l-aș străbate.
1919
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul sufletului de ceva transcendent, de un ideal sau o lume spirituală superioară. Natura este un element important, fiind o sursă de inspirație și un simbol al acestei căutări.