Din al mâinii căuș dădeai apă la cal,
Și mestecenii-n iaz tremurau după val.
Din fereastră priveam cum în vânt flutura
Pe umbroasele plete albastra basma.
Și în sclipătul apei să-ți rup aș fi vrut
De pe buzele moi un sălbatic sărut.
Dar stropindu-mă-n mers și viclean surâzând,
Ai pornit în galop, din zăbale sunând.
Vremea bate cu fir tot ce vara urzi…
Văd pe geam cum te duc la mormânt într-o zi.
Și aud printre bocete triste și-acum
Un ecou depărtat de copite pe drum.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment profund de nostalgie și melancolie, reflectând asupra trecerii timpului și inevitabilității morții. Amintirile despre o persoană dragă se împletesc cu presentimentul sfârșitului, creând o atmosferă tristă și contemplativă.
