Era o noapte copleșitoare.
Râul curgea din tălpile molizilor, spre dincolo.
Valea era acoperită de razele lunii, iar muntele strălumina de se vedea Dumnezeu.
Pe înălțimi, noi
stăteam înstrăinați și pierduți, tăpșanele erau spălate, iar privirile ni se subțiau în noapte.
Mâinile tale îmi predară mugurul verde al unui mesaj
și cu respirațiile tale, ceramica intimității se crăpă încet,
iar pulsațiile noastre se revărsară pe stâncă.
Dintr-un vechi vin, nisipurile verii curgeau prin vene
și smalțul lunii iriga zbaterile tale.
Erai uimitoare, liberă și vrednică de-acest pământ.
Verdea șansă-a vieții se contopi aerului tare de munte.
Umbrele plecară.
Și cu toate-acestea, în calea zefirului,
tufișurile încă mai tremură
și misterele se atrag.
Sensul versurilor
Piesa descrie o conexiune profundă și intimă într-un cadru natural mistic. Vorbește despre o noapte specială, o întâlnire transformatoare și sentimentul de libertate și apartenență la natură.