Valuri pline de Regrete,
lovesc cu putere,
stâncile gri ale Inimilor unor Cuvinte,
pe care ni le rostesc Orgoliile,
împletind norii Viselor,
pentru a ne face fiecăruia dintre noi,
eșarfe de Iluzii ale Vieții și Morții,
care să ne țină de cald,
pe străzile Viitorului,
plumbuite cu Disperări,
unde să ne plimbăm Absurdul,
până când acesta,
va împlini vârsta majoratului,
pe fețele Ridurilor,
unor Amintiri,
în care ne vom înmormânta,
până la urmă,
ceea ce credeam a fi Fericire.
Sensul versurilor
Piesa explorează deziluzia și regretul, reflectând asupra iluziilor vieții și inevitabilității morții. Vorbește despre cum orgoliile și dezamăgirile ne conduc spre un viitor sumbru, unde absurdul devine o parte integrantă a existenței noastre, până când ne îngropăm în amintiri.