Pași de pustiu,
lipiți de ferestrele mereu închise,
ale Dorințelor,
se adâncesc,
în țărâna întrupării Cuvântului,
prin care am cunoscut Iubirea,
pe care am legat-o de fruntea,
Inimii de Jar,
a Eternității Clipei noastre,
crezând că pentru totdeauna,
atunci când încă credeam,
că nu se va pierde niciodată,
strălucirea stelei,
Viselor noastre,
ce au căzut atât de dureros,
pe bolta rece și întunecată,
a Uitării.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea și durerea provocate de pierderea iubirii și a viselor. Amintirea eternității clipei trăite intensifică sentimentul de gol și uitare.