fruntea inimii de jar

Pași de pustiu,lipiți de ferestrele mereu închise,ale Dorințelor,se adâncesc,în țărâna întrupării Cuvântului,prin care am cunoscut Iubirea,pe care am legat-o de fruntea,Inimii de Jar,a Eternității Clipei noastre,crezând că pentru totdeauna,atunci când încă credeam,că nu se va pierde niciodată,strălucirea stelei,Viselor noastre,ce au căzut atât de dureros,pe bolta rece și întunecată,a Uitării.