Câtă fericire,
să fi reușit să strângă Dumnezeu,
la recoltele iluziilor morții,
pe care le culegea cu minuțiozitate,
la fiecare despărțire,
de Adevărul Absolut al Iubirii?
pe care l-a alungat,
în cimitirele cuvintelor,
la Sensul cărora să ne închinăm,
Destinul,
fără să știm,
cum arătau cu adevărat,
în tinerețea Facerii Lumilor,
când nu mai erau niște cadavre,
care vroiau,
să ne arate,
dar cavouri de simțiri,
ce fremătau,
de Iubire și Sinceritate,
crezând că undeva-cândva,
le vom îmbrățișa menirea,
de a deveni,
Sângele Visului nostru.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura iluzorie a fericirii și a iubirii în fața morții și a destinului. Sugerează o căutare a sensului într-o lume plină de pierderi și deziluzii, unde chiar și sentimentele cele mai pure pot fi îngropate.