Capul creează mai multe anotimpuri în suflet
De la cât de complicată-i fericirea până la cât de simplu suferi
Concluziile sunt poate ce vrea timpul să insufle
Trebuie să ai rădăcini bine-nfipte să poţi pluti pe nuferi.
Am tratat nisipul din clepsidră ca la plajă
Aruncam vina ca un bulgăre şi mă miram de avalanşă
Am tot recitat acest recital rece-cald
Şi-am tot decedat până m-am cam prins de ce cad.
E ciudat cu câtă nonşalanţă ne facem rău singuri
Şi pentru a face asta obişnuim să găsim un procedeu sigur
Dependenţi, repetiţia e mama-nvăţăturii
Iar noi ne repetăm mereu, că suntem repetenţi.
E teatrul absurdului în desfăşurare,
Mirosul de butaforie încă are efecte speciale
Lumina ghidează, trebuie să mă ridic cum pot
Nu mă părăsi pe linia de plutire, nu ştiu să înot.
Eu am înţeles greu, că sunt de neînţeles eu
În basmele mele ajungeam să fiu, bineînţeles, zmeu
Oamenii mari sunt mereu morocănoşi, ne ziceam
Şi-aşa e. Acum tot ce vrem e să râdem cu poftă ca la 10 ani.
Aşa c-am vrea să băgăm de toate: alcool, droguri cât se poate
Să avem pupilele secate şi papilele însetate
Să gustăm un pic din iluzia libertăţii cu de toate
Adolescenţa fuge, frate, din ce în ce mai departe.
Eu pe colegii de muncă i-am păcălit şi s-au obişnuit
Par mereu fericit şi nu mă mai întreabă nimic
Sunt mai mereu cu o haină plină de regret
Pe care o port zâmbind de parcă-mi vine să repet.
De când mă ştiu, caut să mă cunosc
A fost greu să recunosc că nu-i uşor să mă recunosc
Sinele are mereu un test la el,
Acum vreau doar să fie mult prea azi să pot să mă mai gândesc la el.
Sensul versurilor
Piesa explorează lupta internă cu sinele, căutarea identității și evadarea din realitate prin diverse dependențe. Vorbește despre regret, iluzia libertății și dificultatea de a te cunoaște cu adevărat.