O. N. feat Oza – Chip de Hârtie

Scriam cu frică pe ea
Și pielea ei îmi zâmbea
Știam că nu-i un sfârșit
Și dansa mă păcălea
Îi știam mimica pe de rost
Și de prost credeam că albul de pe chip era hârtie
Și scriam.
Cum scriu și acum pe coli albe de nebun
Arunc privirile pe geam dar ea întârzie iar
Și strâng fiorii la piept precum viorile pier
Puțin din sunet încet când mă întind pe parchet
E rece și știu că e prea târziu să mai fiu
Un oarecare colecționar de coate goale
Și om care știe doar un moft ipocrit dar care azi îmi face chip cioplit și zbor cu
Hârtii și lemn ca penaj și chipul tinde pus pe tablou și e prea mult să spun că îmi pare rău
Am pierdut destule sunt obișnuit cu asta când îmi cască chipuri a plictis
Asta am ajuns și ca de fiecare dată îți văd chipul în foi când scriu de orice altă fată
Fie între noi. doar ea mă știe. chip de hârtie.
Chipul ia foc îi varsă sub pat la loc
Ea neclintită își mângâia surâsul
O apucă plânsul când își smulge din fobii râsul
Spectatori își ocupă în primul rând locul
Ea zâmbește mă privește dar nu e făcută să vorbească
Vrea să zboare spunându-mi că așteaptă să mă iubească dar
Începe să plouă și își udă cuvântul
Dansează și pași mărunți falsează
Vântul se poartă cu gândul, desenându-și ochii
Surâde, roșii în obraji ca niște copii
Lacrimi îi pătează rochii
Întinde.. întinde fard pe claviculă
Dar tot picură sânge și plânge
Mușcă din buze și le străpunge
Nu-i curg lacrimi dar cu ce se naște
Vara din petale
Sedează-n vine polen din floare
Inhalez, mă topesc, o privesc, desenez iarăși ochii
Clipesc, îi mâzgălesc chipul în ceară
N-o mai las să-mi ceară creioane
Desprinde conturul și pleacă goală
Ma minte ca zboara. are un chip sidef cioplit pe o hartie goala
Ia gumă și șterge figura
De fapt ea încerca să-și mutileze statuia

Sensul versurilor

Piesa explorează obsesia naratorului pentru o figură feminină idealizată, reprezentată ca un "chip de hârtie". Această obsesie duce la deziluzie și auto-distrugere, naratorul fiind prins într-un ciclu de creație și distrugere a acestei imagini.

Lasă un comentariu