Fiindcă eram un trist și grav sfetnic,
Înțelept întru toate și înaintat în vârstă,
Am părăsit această nebună lume și mantia
De gheață pe care o poartă moșnegii.
Eram puternic, sau cel puțin așa ziceau
Tinerii ce-n joc mânuiau sabia;
Dar am părăsit această nebună lume și sunt vesel,
Sunt vesel în alt fel, cum mi se potrivește.
M-am încolăcit de trunchiurile de frasin,
Mi-am ascuns chipul în locul unde stejarul
Își întinde asupră-mi frunzișul, departe de mine
Am zvârlit jugul îndărătnicelor obiceiuri lumești
Și mi-am aflat soție în liniștita scorbură
De la Mar-nan-otha,
Ce mai demult fusese lemn de corn.
La îndemnul ei lăsat-am vechea viață
Și ea mi-a domolit zelul de sfetnic,
Rugându-mă să îmi încep cântarea.
Vântul, doar vântul murmurând prin frunze.
M-a-nstrăinat de viața de-altădată
Atât de mult că azi mă cred nebun;
Am cunoscut durerea oamenilor și mă bucur
Căci azi le știu suspinul și-amarele mustrări.
Iar eu? M-am lepădat de nebunie și durere,
Mi-am strâns lacrimile într-o frunză de ulm,
Le-am ascuns sub o piatră,
Și iată că mă socotesc nebun
Acum când m-am lepădat de nebunie și-am alungat-o,
Pentru-a putea să părăsesc cu totul viața lor stearpă
Fiindcă mi-am aflat soție
În trunchiul scorburos, ei spun
Că sunt nebun,
Dar eu sunt fericit,
Da, fericit, căci dragostea nevestei mele
Inima îmi alină și e mai dulce ca dragostea femeilor
Ce dogorește, sfâșie și zăpăcește.
Da, e adevărat, sunt vesel,
Vesel că ea îmi e soție
Și nimeni nu ne poate tulbura.
Când mă aflam, pe vremuri, printre tineri..
Spuneam că sunt puternic, printre tineri.
A fost odată o femeie..
.. dar uit.. era
.. nădăjduiesc că nu se va întoarce.
.. Nu-mi mai aduc aminte..
Cândva ea m-a rănit, dar..
E-atât de mult de-atunci..
Și nici nu-mi place să-mi aduc aminte.
Îmi place vântul blând care se joacă
Printre mesteceni;
Suntem aicea singuri singurei
Printre mesteceni.
Sensul versurilor
Piesa descrie transformarea unui bărbat înțelept și grav, care renunță la lume și la convențiile sociale pentru a găsi fericirea în natură și în dragostea unei entități spirituale feminine, întruchipată de un trunchi de copac scorburos. El se eliberează de trecut, de durere și de nebunia lumii, găsind alinare și veselie în simplitatea și puritatea naturii.