Potirul de-aur, ah, e frânt, și duhul dus de-a pururi!
Clopote-n cânt! Un suflet sfânt pe stigiene râuri.
Și, Guy de Vere, n-ai lacrimi fir? Plângi pentru veci de dor
La cimitir, sub trandafiri, stă draga ta Lenore!
Prohodul ziceți-l din carte, și slujba de comând
La cea mai mândră dintre moarte, căci moartă-i prea curând,
Un cântec pentru-a doua-i moarte, căci moartă-i prea curând.
Misei, doar pentru bogăție vă era dragă ea,
Când scăpăta din sănătate, -ați proslăvit-o, căci murea.
Prohodul va fi zis din carte, și slujba de comând,
De voi, de tine, ochi de șarpe, de tine, om de rând,
Care-ați dat morții pe fecioara moartă prea curând.
„Peccavimus; nu delira, și-un cântec în suspine,
Solemn, răzbate, pan’ la cer, ca moartea să se-aline.
Dulcea Lenore, a-ntins-o-n zbor, și-acum pustiu te lasă,
Far’ nici o milă, draga copilă ce ți-ar fi fost mireasă,
Mândrețe rară, nobiliară, ducând în negre văi,
Viața-n cosița ei lunară, dar nu și-n ochii săi,
Viața-n cosița ei lunară și moartea-n ochii săi”.
În lături! De la diavol e sufletul stingher,
Din Iad purtat pe-o înaltă treaptă, departe, sus, în cer,
Din plâns și zvon, la naltul tron al Domnului din cer!
De clopot sunet lase-al său suflet în farmecul lui sfânt,
Și să nu-l tulbure în timp ce flutură pe-amarnicul pământ,
Prins de-un fior înălțător, prohodul nu-l vor geme,
Ci voi urma îngeru-n zbor e-un imn din altă vreme.
Tr. Dan Botta
Sensul versurilor
Piesa este un poem funerar dedicat Lenorei, o tânără moartă. Exprimă durerea și regretul celor rămași, explorând teme precum moartea, pierderea și căutarea alinării spirituale.