Primește-acest sărut!
Și-acum, la despărțire,
Să fie cunoscut
Că vis și amăgire
Fu viața ce-am avut!.
Speranța arzătoare
De piere într-o zi,
Ori într-o clipă moare
Ce va fi fost a fi,
Nu tot pierdută-i oare?.
În somn profund și-n ochi deschis,
Un vis în miezul altui vis.
Pe-un țărm de-amar și chin
Am adunat în mână
Nisip de aur fin:
Ci oare-o să-mi rămână
Un bob măcar să țin?.
Privesc cum strecurate
Prin degete-n adânc
Mi se îneacă toate..
Pot doar atât: să plâng.
O, doamne, nu se poate
Un bob măcar să strâng?.
Să fie tot ce ne e scris
Un vis în miez de vis?
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de deznădejde și pierdere, sugerând că viața și speranțele sunt efemere, asemenea unui vis. Vorbitorul se simte neputincios în fața trecerii timpului și a pierderii, incapabil să rețină chiar și o mică parte din ceea ce a avut.