Și-o să mă pui în vorbe să declar
Iubirea ce ți-o port cu-adevărat,
Și torța s-o ridic când vânturi bat,
Ca chipul să ni-l lumineze iar?
Eu o las jos. Căci mâna mea, e clar,
Nu vrea să am un spirit tulburat
Că trebuie să-ți dovedesc curat
Iubirea prin cuvinte.. ce n-apar.
Tăcerea las-o, harul femeiesc,
Să îți arate dragostea ce-mi ceri,
Vezi că-s curtată, însă mă feresc,
Veșmântul vieții-l spintec, am puteri
Și-o fire dârză, ca să nu jelesc
Când inima-i lovită de dureri.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă, dar și refuzul de a o exprima prin cuvinte. Vorbitorul preferă tăcerea și acțiunile, în ciuda durerii pe care o resimte.