Cartea Sfântă.
Mi-e cerul o învolburare
Și orizontul-plâns trezit
– Nu adormiți!
– Nu adormiți!
Am fost furată de o Carte
Și împuținată m-am simțit
Lipsită
De piatra care ținea temelia
Zidirii mele în poem
cea care mă arată lumii,
cu însetările,
cu flămânzelile,
cu trupul gol,
cu pieptul deschis
ca la operația pe cord.
Eu asemenea vouă sunt,
să vă puteți vedea,
ca într-o oglindă
interioarele inimii
în înflorirea lor ascunsă
în gând
eu asemenea vouă sunt..
să vă știți cum sunteți
cum nu sunteți.
Lipsită de Cartea Sfântă
împuținată m-am simțit.
Mi-era cerul o învolburare
și orizontul
plâns trezit.
– Nu adormiți!
citiți din Cartea Sfântă
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de pierdere și căutarea de sine prin intermediul unei metafore centrale: "Cartea Sfântă". Lipsa acestei cărți simbolizează o pierdere a identității și a sensului, conducând la o stare de confuzie și vulnerabilitate. Piesa invită la introspecție și la regăsirea de sine prin explorarea interioară.