Vorbesc despre mine.
I.
Plămada de carne şi duh şi năzuinţi: zâmbesc şi plâng.
Plămada de carne şi duh şi năzuinţi: cui nu i-a fost
de sineşi milă, cine nu se iubeşte pe sine?
De ce plâng cu hohote de câte ori mă văd şi mă-nţeleg?.
II.
Sărmane om, rănit şi sfios, ursit să mori,
Mă iubesc pentru aceasta. Şi iubesc pe orice om acum
ca pe mine; fiindcă îl înţeleg ca pe mine.
Ce te doare, păpuşă de humă, de lacrimi şi lumini?
Visul tău te doare. Şi neputinţa. Şi oboseala. Şi teama
Şi gândul morţii.
Plângi mult.. Cât te iubesc aşa, cât te iubesc
când plâng!.
Ce păcate săvârşite nu s-ar ierta în clipa asta?.
III.
Trecătorule, tu, sau tu, sau tu, sau oricare; vino;
vreau să mă uit în ochii tăi adânc, să înţeleg; ochii tăi
care mă oglindesc pe mine
Să te urăsc? Cine se loveşte pe sine?
Să te lovesc? Mă doare.
Sensul versurilor
Piesa este o introspecție profundă asupra condiției umane, marcată de suferință, teamă și efemeritate. Vorbitorul își exprimă iubirea și compasiunea față de sine și față de ceilalți, recunoscând vulnerabilitatea și durerea ca elemente definitorii ale existenței.