De nu azi, mâine va cădea zăpada.
Sunt gata s-o-ntâmpin. O aștept.
De nu mai pot. Neliniștit. Ograda
am măturat-o.
Frunza de pe piept
am dat-o jos.
(Prea semănăm la față.)
Acum sunt iarăși singur. Strig:
– Iu – ha!
Vine zăpada, gerul, – flori de gheață
se vor desface și în fereastra
mea.
De nu azi, mâine, mituind destinul,
o să-mi invit prietenii la ceai
și-o să bârfim în lingurițe vinul
abia schițați pe-un fond de Hocusai.
De nu azi, mâine, cocoțați în sănii
trase de câini sau reni imaginari,
de chiot buni și buni de pataranii
vom cuceri Kamciatka, voluntari.
De nu azi, mâine. Să nu zic degrabă.
Bruma-i la poartă. Toată iarba-i fân.
Careta toamnei se transformă-n roabă.
Cocorii pleacă. Ciorile –
rămân.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și așteptare a iernii, reflectând asupra singurătății și a trecerii timpului. Naratorul anticipează schimbarea anotimpului și se pregătește pentru ea, oscilând între neliniște și o dorință de evadare în fantezie.