În fiecare zi
murim câte puțin.
Abia se ține frunza să nu cadă.
Ne trece tinerețea ca un vin
băut printre prieteni
în livadă.
În fiecare zi uităm câte ceva
sau amăgim prezentul cu-amintirea.
Mi-e dor, ni-i dor, dar parcă-am refuza,
din lașitate ocolim iubirea.
În fiecare zi rămâne câte-un loc
gol printre noi și nu-l mai umple nimeni.
Pasărea Phoenix a căzut în cioc
ori, salamandra, a trecut
prin mine.
În fiecare zi
același hârb murdar
mai cere-un miel și-o faptă de prihană.
Sătui, dar, totuși, vai, ce gust amar
e-n gura mea deschisă
ca o rană.
Vai nouă, vai, ce drum pavat cu gropi
lăsăm în urmă și ne sare-n față,
dar nu, o, nu, o, nu suntem miopi.
Noaptea-i pe ducă. Bună
dimineața!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o meditație melancolică asupra trecerii timpului, a pierderilor inevitabile și a regretelor acumulate. Vorbește despre cum murim câte puțin în fiecare zi și cum amintirile ne amăgesc, lăsând un gust amar.