LA EMINESCU.
La ce ţi-a folosit nimeni nu ştie.
Adică nu ţi-a folosit întru nimic.
Poezia sărăciei
se întăreşte pretutindeni.
Nu-s tari decît
cei care ştiu să-ncalece.
Şi caii
sînt din ce în ce mai slabi
şi călăreţii tot mai bestiali.
Iar coastele-s solare giurgiuvele
la puşcăria visurilor moarte.
Şi toate-acestea
ni se şi cuvin,
căci le şi merităm.
Acuma eşti de bronz
nu-ţi pasă de nimic.
Sau, poate, nu-mi dau seama..
Căci, azi-noapte,
mi s-a părut că,
nu fără precauţie,
rotindu-ţi nesfîrşiţii ochi
de oceane
ai tras din colierul de garoafe,
ce-ţi mîngîia grumazul, una
şi-ai înghiţit-o pe furiş.
-Eugen Jebeleanu -ARMA SECRETĂ-1980
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dezamăgire față de condiția prezentă, în contrast cu idealurile poetice ale lui Eminescu. Se sugerează că poezia nu mai are valoare într-o lume dominată de sărăcie și brutalitate, iar statuia lui Eminescu, deși impunătoare, pare să sufere în tăcere.