Să treci miezul zilei pal și făr-aminte
pe lângă zidul de grădini fierbinte
s-auzi prin ghimpi și spinii sterpi
zvâcnet de mierle, șuierat de șerpi.
Pe măzăriche sau în glia spartă
să stai la pânda roșilor furnici
când se-adună ca să se despartă
deasupra unor movilițe mici.
Prin frunze să zărești în palpitare
departe cum sticlesc solzii de mare
pe când se-nalță tainic țârâit
de greieri chei cu cap teșit.
Pășind apoi sub soarele-orbitor
să înțelegi cu tristă uluire
că-ntreaga viață, chinul ei
mers sunt, pe lângă zid, ocolitor,
cu cioburi sus, un șir subțire.
Sensul versurilor
Piesa descrie o contemplare melancolică a vieții, văzută ca o trecere ocolitoare pe lângă un zid, sugerând un sentiment de limitare și inevitabilitate. Observarea detaliată a naturii amplifică sentimentul de introspecție și efemeritate.