Am presărat cu firimituri pervazul
pentru concertul de mâine în zori.
Am stins lumina și am așteptat somnul.
Și pe pasarelă începe deja
defilarea morților mari și mici
pe care i-am cunoscut în viață. Greu de deosebit
între cei care aș vrea și cei care n-aș vrea
să se reîntoarcă printre noi. Acolo unde sunt
par inalterabili pentru un surplus
de sublime corupție. Am făcut
tot ce-am putut ca să facem lumea mai rea.
Cine știe dacă într-o zi vom arunca măștile
pe care le purtăm pe chip fără s-o știm.
De aceea e atât de greu să-i identificăm
pe oamenii pe care-i întâlnim.
Poarta dintre cei mulți, printre milioane există
acela la care chipul și masca coincide
și numai el ar putea să ne spună cuvântul
pe care-l așteptăm de totdeauna. Dar e probabil
că nici el însuși nu-și cunoaște privilegiul.
Cel ce l-a cunoscut, de-a fost vreunul,
și-a plătit darul prin bâlbâială sau mai rău
a fost mereu de nepronunțat din cauze
nu numai fonetice. Știința
are altceva de făcut sau de nefăcut.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea morții și a identității, sugerând că aparențele pot fi înșelătoare și că adevărata cunoaștere este greu de atins. Se vorbește despre corupție și despre dificultatea de a distinge între bine și rău, într-o lume în care oamenii poartă măști.