Nu e plăcut
să te știu sub pământ chiar dacă locul
poate să semene cu o Insulă a Morților
cu o umbră de Renaștere în ea.
Nu e plăcut să te gândești la asta dar
ce e mai rău e să vezi. Câțiva chiparoși,
morminte de mâna a doua cu flori false,
afara nițică parcare pentru puțin probabile
autovehicule. Dar știu că acești morți
locuiau la doi pași, tu
ai fost o excepție. Mă îngrozește gândul
că ceea ce e acolo înăuntru, câteva oase
și două-trei flecuștețe a fost crezut totul
din tine și poate chiar era, e atroce să ți-o spui.
Poate că plecând în grabă ai crezut
că acela care pornește cel dintâi găsește locul cel
mai bun.
Dar ce loc și unde? Continuăm
să gândim cu capete omenești și când intrăm
în neomenesc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și șocul pierderii unei persoane dragi și confruntarea cu realitatea morții. Vorbitorul reflectă asupra efemerității vieții și asupra locului unde ajungem după moarte, intrând într-un spațiu al neomenescului.