Ajunsă fericire, pentru tine călcăm tăiș de lamă.
Ești pentru ochi un tremor de lumină, pentru picior, gheață ce-abia se ține; cine te iubește nu te bagă-n seamă.
Dacă ajungi în inimi copleșite
în tristețe și le-ncingi, ți-e dimineața
tulburătoare, dulce, cum cuiburile-n streașină lipite.
Însă nimic nu-mpacă mogâldeața
ce mingea printre case și-o trimite.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea sentimentelor contradictorii în dragoste și viață. Fericirea este efemeră și adesea atinsă cu sacrificii, iar iubirea poate fi paradoxală, ignorând pe cel care o oferă. În ciuda tristeții inerente, există o dulceață tulburătoare în amintirile și momentele trecute.