Eugenio Montale – Oase de Sepie – 12
Ajunsă fericire, pentru tine călcăm tăiș de lamă.Ești pentru ochi un tremor de lumină, pentru picior, gheață ce-abia se ține; cine te iubește nu te bagă-n seamă.Dacă ajungi în inimi copleșiteîn tristețe și le-ncingi, ți-e dimineațatulburătoare, dulce, cum cuiburile-n streașină lipite.Însă nimic nu-mpacă mogâldeațace mingea printre case și-o trimite.