Nu era ușor să locuiești
în calul din Troia.
Eram așa de strânși încât păream
sardele în saramură.
Apoi ceilalți ieșiră, eu rămăsei,
nesigur în ce privește regulile luptei.
Dar acest lucru îl știu acum, nu atunci,
când am păstrat în rezervă, pentru ultimul act,
cel decisiv, cea mai bună parte a forțelor mele.
A fost un act fără sfârșit, aproape un auto
sacramental al celor lași în scoarța
unui patruped nicicând făcut.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de izolare și nesiguranță, folosind metafora calului troian. Vorbitorul reflectă asupra unei strategii de a păstra forțele pentru momentul decisiv, sugerând o luptă interioară cu lașitatea și o descoperire a propriei puteri.