Pupăză, hilară pasăre calomniată
de poeți, ce creasta ți-o rotești
pe parul, la coteț, înălțat în aer,
cocoș închipuit te-nvârți în vânt;
vestind de primăvara, pupăză,
timpul cum îl oprești,
februarie nu mai moare,
cum totul se întinde, pe afară,
așa cum tu miști capul,
spiriduș aripat, și mintea-ți n-o cuprinde.
Sensul versurilor
Piesa explorează imaginea pupăzei, o pasăre adesea criticată, și o transformă într-un simbol al naturii și al percepției asupra timpului. Versurile sugerează o încetinire a timpului și o contemplare a frumuseții simple, dar adesea trecute cu vederea.