Scârțâie roata la fântână, apa
iese-n lumină, se topește-n ea.
Tremură-o amintire în căldare,
imaginea în purul cerc surâde.
De buze-evanescente apropii chipul:
se face vechi, devine strâmb trecutul,
altuia-i aparține…
Ah, cum țipă
roata, și te întoarce adâncimii,
viziune, o distanță ne desparte.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema amintirilor și a trecutului, sugerând o distanță inevitabilă între prezent și viziunile din trecut. Imaginea roții fântânii care scârțâie simbolizează ciclicitatea timpului și modul în care amintirile se estompează și se transformă.
