C-un brâu încinse viața mea,
Din copci sună a plâns.
Apoi măreț el s-a-nturnat
Și veacul meu l-a strâns,
Grav, ca un domn ce-ar fi primit
Hrisov de împărat.
De-atunci sunt nour printre nori,
Un lucru închinat.
Nu prea departe totuși ca
Să vin să robotesc,
În jurul horei celorlalți;
Ici-colo să zâmbesc,
Acelor vieți ce-o clipă stau,
Și-o văd pe-a mea, și-o cheamă –
Chemări – știi pentru cine-n veci,
N-aud, nici iau în seamă?
Sensul versurilor
Piesa descrie o viață constrânsă și marcată de destin, sugerând un sentiment de izolare și detașare de lume. Vorbitorul se simte ca un observator, conștient de efemeritatea vieții celorlalți, dar incapabil să se conecteze cu ei.