Slujirea – fără Speranță –
E cea mai duioasă, îmi pare –
Neavând nimic s-o susțină –
Vreo Restricție – ori Răsplată mai mare –.
Avidă e ca de Câștiguri –
Avidă – să se vadă-ajungând –
Nu-i mai mare Strădanie decât aceea
Ce nu știe nici „Până când” –.
1863
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de slujire dezinteresată, subliniind frumusețea și duioșia unui devotament care nu așteaptă recompense sau recunoaștere. Este o meditație asupra sacrificiului și a efortului necondiționat.