Speranța e ceva cu pene
Care-și face cuib în inima-ncercată
Și care cântă-o melodie nerostind cuvinte,
Fără-a conteni vreodată.
Glasu-i e dulce-n vreme de furtună –
Și cumplite-ar trebui să fie-acele uragane
În stare s-alunge micuța pasăre,
Care alină atâtea ființe umane.
Am auzit-o-n cele mai înfrigurate locuri,
Pe cele mai învolburate mări –
Dar niciodată când m-am aflat la ananghie
Nu mi-a pretins nici mulțumiri, nici dări.
Sensul versurilor
The poem describes hope as a bird that nests in the heart and sings a wordless song, offering comfort even in the darkest times. It emphasizes the unwavering nature of hope, which asks for nothing in return, and its ability to provide solace during hardship.