Auzeam, de parcă n-aveam Ureche
Până ce un Cuvânt Vital
Făcu tot drumul de la Viață la mine
Și-atunci am știut c-auzeam.
Vedeam, de parcă Ochiul mi-era
Un altul, până ce-n Lucru –
Ce știu azi c-a fost Lumina, căci ea
Îmbrăcă – intră – înlăuntru.
Mă purtam, de parcă trăiam afară,
Și numai trupul, în sinea-i.
Până ce o Putere mă descoperi
Și-mi suflă Spiritu-n mine.
Și Spiritul se-ntoarse în Pulberi, spunând:
„Bătrâne prieten, mă știi”,
Și Timpul ieși cu Știrea pe buze
Și Veșnicia-ntâlnii.
Sensul versurilor
Piesa descrie o trezire spirituală și o transformare a percepției. Vorbitorul trece de la o existență superficială la una profundă, marcată de revelații și de o conexiune cu eternitatea.