Te trezești în miez de noapte plângând și spui:
„A fost doar un vis ciudat, frate”, dar poate nu-i.
Te gândești că poate le e dor de tine
Și spui cu voce tare: „Frate, și mie!”
Altă noapte se termină, altă zi abia începe,
Un trup fără materie prin tine trece.
Se oprește la geam, se întoarce, zâmbește,
Perdeaua se ridică și rămâne vântul rece.
N-o să plec de aici, aici o să rămân,
Aici e casa mea, oare mă-nțelegi ce spun?
Am îngerii mei mereu alături de mine,
Am frigiderul meu în care n-am decât măsline
Și nu-mi e rușine. Ce?! Ar trebui?
Am în sânge o familie și câteva prietenii,
Sunt mândru de ce am. Ba! Ar trebui să știi,
Am rabia antidot personal zi de zi.
Dincolo sunt limite, nu le vezi, le-atingi,
Nu sunt lumânări în care suflii să le stingi.
Sunt zile în care trec și scurte și lungi,
Și dincolo de tot nu e dincolo de munți.
Nu e artă, nu e stil, nu sunt mâzgâlite foi,
Nu zici frate: „Am câteva idei noi”,
Mori. Nu vrei să faci parte din noi,
Acolo sus să scuturi norii de ploi.
Sunt prins. Nu pentru că e o zi tristă,
Pentru că inconștientul meu tâmpit insistă
Să fiu sub linie pe listă,
Nu pesimist când orgoliu nu există.
Tristă nu e o poveste fantezistă,
E bătaia inimii, e alcoolistă,
Nu există, confiscă și riscă,
Nu e un final. E CAPĂTUL DE PISTĂ.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de melancolie și reflecție asupra vieții și a morții. Vorbește despre lupta cu propriile gânduri și despre acceptarea realității, chiar dacă aceasta este dureroasă. Persoana se simte prinsă între dorința de a evolua și incapacitatea de a depăși anumite bariere interioare.