Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecați.
Luna strălucește ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de același soi, se urmăresc unele pe altele.
Zăpada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruș argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme și sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună și răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc și orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc și printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corăbii grele
ce străbat marea fără destinație.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viața mea obosește, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu ești atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbușit.
Dar noaptea revine și începe să-mi cânte.
Luna își răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă privește prin ochii tăi.
Și, când te iubesc, pinii îți cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă, dar distantă, marcată de melancolie și dor. Natura este un martor constant al sentimentelor, iar absența persoanei iubite accentuează starea de singurătate și dor.