Am uitat demult cum arăți,
Dar poate ochii-ți erau albaștri,
Parul aprins ca pădurile toamna,
Mâinile mici și viorii.
Am uitat demult cum vorbești,
Dar poate aveai glasul scăzut.
Mai aud ca prin somn o vioară
Îngânând în trecut.
Ploaia plânge în fereastră,
Luna râde dincolo de nori.
E bine omule c-ai venit în viață
Să trăiești un timp printre muritori.
Nici nu-mi pasă de tine, nu-mi pasă
Dac-ai murit, dacă trăiești.
Doar o ciudă smintită mă zbuciumă
Crești din zăpezi și mătase.
Sensul versurilor
Piesa exprimă uitarea detaliilor unei persoane dragi, amestecată cu o indiferență aparentă față de soarta acesteia. Vorbitorul oscilează între amintiri vagi și o detașare stoică, sugerând o luptă interioară cu sentimente contradictorii.