Când mâna ta pe fruntea mea e floare
Și-nfrigurat cealaltă mână-ți caut,
Mi-e sufletul ca lanul verde-n soare
Și cugetul ca zvonul unui flaut.
Dar când departe pașii tăi îmi sunt
Și sânul cu miros de busuioc,
Mă simt un arbor greu către pământ,
Încins între perdele largi, de foc.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentele de iubire și dor, folosind imagini din natură. Prezența persoanei iubite aduce bucurie și căldură, în timp ce absența ei lasă un sentiment de greutate și melancolie.