Miros a fluturi și a moarte,
lăstunii se ascut în întuneric,
noaptea se sparge-n ferestre lipind
timbrul ei șoptitor – emisferic.
Am prea multe desemne pe umeri,
sunt cercetat de o poruncă anume,
templul credinței mi s-a crăpat –
unu plus unu fac infinitul,
eu însumi sunt centrul lui erodat.
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare de tranziție și introspecție, unde moartea și spiritualitatea se împletesc. Naratorul se simte copleșit de semne și caută un sens într-un univers în care credința este zdruncinată, iar centrul său interior este erodat.