Septembrie, de un deget
pe-un fund de odaie
și-i de-ajuns să ne aducă
brumă-n dulapuri.
Din porțelanuri
bem verdele,
femeile casei
le bem din cristale.
O spaimă rostind-o,
catifelele crapă,
frigul se clatină
în cărțile roase
și ne acoperă
rumegușul viorii.
Vai, prietenii-mi curg
prin podele!
Pune de ceai!
pune de lampă,
pune de ploaie!
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și decădere asociată cu venirea toamnei. Imaginile poetice sugerează o pierdere a vitalității și o retragere într-un spațiu interior, marcat de frig și amintiri estompate. Finalul exprimă o dorință de confort și căldură în fața acestei realități sumbre.