Cadere din miercuri în joi,
fumegă preajma aloe,
curgere din joi în vineri
ca-n tulburi, foștii ani tineri,
vineri pe-o sâmbătă dată
ca pe un ciob de agată.
Iată-mă acela sunt carele
duminicii-i spală picioarele
cu-ntârzieri vinovate la glezne
și pe os de miresme.
Cu degetele mâinii sporite nefiresc
îi ating genunchii de măr domnesc
și până s-alerg să-i cer mâna
de la muma-sa, săptămâna,
cu cuvinte
de neaua fierbinte,
ale vorbirii mele de din străbuni
se face luni.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a transformărilor subtile pe care le aduce cu sine. Calendarul devine o metaforă pentru ciclicitatea vieții și a amintirilor, evocând un sentiment de melancolie și contemplare.