Să bei un ceainic plin cu galbeni fluturi,
înhamă casa la bătrâna salcă
și amintește-ți vechile săruturi
care, desculțe, carnea gurii-ți calcă.
Cu litere ce curg din cărți te spală
și mâna-n iarba moale ți-o răstoarnă
cât arde-n zări statuia verii, goală
și cât respiri, nepodidit de iarnă.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri și imagini puternice din natură, sugerând o meditație asupra trecerii timpului și a frumuseții efemere. Versurile creează o atmosferă melancolică, invitând la introspecție și contemplare.