La mine-n suflet ţi-ai clădit
Sălaş de mângâiere.
Acolo timpul s-a oprit,
Aşternând în jur tăcere.
Iar lacrimi pe obraz de verşi,
Inima-n piept mă arde
Şi răni adânci în urmă laşi,
Când soarta ne desparte.
Invidii multe s-au născut
În cârcotaşi de seamă,
Dar niciodată n-am crezut,
Că dragostea-i o dramă.
Dramă să fie pentru ei,
Iar pentru noi slăvire,
Că-i moştenită de la zei
De-ntreaga omenire.
N-am să mi te scot din suflet,
Nici dac-or pieri duşmanii.
Cu tine eu mă simt complet
Şi aşa-mi vor trece anii!
Sensul versurilor
The poem expresses deep love and the pain of separation. It speaks of a love that is resilient despite envy and suffering, a love that is considered a divine inheritance.