În deșertul sufletului
Mă loveam de zid și nu-l vedeam,
Când dragostea eternă căutam,
Căci porneam la drum fără să știu,
Și-mi rătăceau doar pașii în pustiu.
Dar în deșertul sufletului meu,
Mi s-a arătat în față, Dumnezeu.
Și m-a-ntrebat de am credință,
Să-i răspund mi-a fost cu neputință.
Domnul cu puteri ce nimeni n-are,
Făgăduinței mele-a dat crezare.
Și mi-a luminat calea cea dreaptă,
Căci am urmat povața-i înțeleaptă.
Acum, în deșertul sufletului meu
Și-a găsit lăcașul, Dumnezeu!
Și din milostiva sa voință,
A transformat nisipul în verdeață.
Mă loveam de zid și nu-l vedeam,
Dar acuma știu ce nu știam.
Merg tot înainte cu credință
Și lui Isus mă-nchin cu umilință!
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie spirituală de la pierdere și confuzie la găsirea credinței și a luminii divine. Vorbitorul se simte pierdut într-un "deșert al sufletului", dar prin credință, Dumnezeu îi arată calea și transformă disperarea în speranță și pace.