Încet prin ploaia tristă
Un piept curbat de tuse
Cu sânge în batistă
Pe după colț se duce,
Încet prin ploaia tristă.
Tot ul ud al ceții
Pe urmă-i se abate,
Prin gangurile pieții
Și-n frunzele uscate,
Tot ul ud al ceții.
E sânge, și toamnă.
Cu negru braț de pace
O cracă tot mă-ndeamnă
Lugubră și tenace.
E sânge, și toamnă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă sumbră de toamnă, marcată de boală și melancolie. Imaginea centrală este cea a unei persoane bolnave, care tușește sânge, într-un peisaj autumnal mohorât, sugerând o apropiere de final.