Colo-n vatra neagră
Jaru-i aţipit,
O pisică-i parcă
Sfinxul de granit.
Plopul geme-n curte
Biciuit de ploi,
Din pendul cad iute
Clipele de foi.
Dar deodată-o frunză
Stă în cer mocnit
Nici urcă, nici cade.
Timpul s-a oprit.
Trecutul, prezentul,
Viitorul cert
Prinse sunt în ora
Două şi un sfert.
Vine-n van furtuna
Peste stinsul jar:
Nemişcată foaia
Stă în calendar.
Şi frunza desprinsă,
Sus în sfere reci,
Nici urcă, nici cade,
Clipa e pe veci.
Parcă toamna-n nouri
Îşi îngroapă sulul.
Negru ca de fier.
Doarme şi pendulul.
Cu-amorţite clipe
Ca în iarnă-un roi.
Numai plopul geme
Biciuit de ploi.
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment suspendat în timp, o oprire a curgerii firești a evenimentelor. Imaginea centrală este cea a unei frunze care stă nemișcată în aer, simbolizând o eternitate a clipei și o pauză în ciclul natural al vieții.