Chipul bifrons ne privea,
paznicii aleilor încremenite ne salutau.
În ușa fostului atelier,
în răcoarea lucrurilor părăsite
se deslușea melancolia marmurei
și apa vie de deasupra pleoapelor.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii efemere a existenței, juxtapunând ideea de eternitate cu realitatea trecătoare a vieții. Versurile evocă un sentiment de melancolie și contemplare asupra timpului și a ceea ce lasă în urmă.