Ca o bătrână deghizată în cocoș, neliniștea ne asurzește,
vine spre noi și redutabila ei
unghie continuă să crească.
Ea e de multă vreme pe pământ, o ființă umană în mărime naturală.
În mod general, ne îmbrățișăm repede, dar ideile ei sunt prea înfricoșătoare ca să le pot lua
în serios, nu încerc să le explic, nici să le leg de ceea ce știu că ar trebui legate.
Acceptând natura ei inerent geometrică, facem experiențe mici cu elemente mari și
fredonăm, pe urmă eu înghit ecoul ca să nu mă tulbure.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de neliniște și acceptare a unor idei sau prezențe incomode. Vorbitorul pare să se confrunte cu o forță perturbatoare, alegând să o accepte și să o integreze în experiența sa, mai degrabă decât să o combată.
