Tu vei fi
școala frumuseții și a iubirii —
prin tine, bucuriile lumii le voi spori:
uite, îți încredințez acești fluturi,
o mie de fluturi tineri, frumoși —
ia-i și învață-i să zboare,
bănuit să zboare, în calde furtuni de culori,
în furtuni de culori neștiute, subțiri,
mereu schimbătoare și pure,
învață-i să zboare precum
freamătul fin al genelor tale
pe obrazul meu ars, de argilă.
Un pui de panteră am să-ți aduc,
să-l înveți
neprihănita, leneșa pândă felină,
spaimele crude, întunecoase, ale pădurii,
să-l înveți iscusința de-a ucide cu grație
îndelung alintindu-și prada, fosforescent.
Am să-ți aduc apoi corcodușul, laleaua,
să-i înveți să-nflorească
iubindu-se prin nevăzute fire de pulbere.
Și stânca oarbă, informă, de marmoră
ți-o voi aduce – învaț-o tu
taina tulburătoare
a rotunjimilor albe, trandafirii.
Am să-ți aduc deopotrivă
lacul verzui de sub munte,
să-l înveți tăcerile rodnice, adânci,
în care argintiu săgetează
făgăduite revelații, cântece, ori întrebări,
să-l înveți să lucească, să cânte sub lună
liniștit, pur, adânc, ca ochii tăi….
Tu vei fi
școala frumuseții și a iubirii,
prin tine, bucuriile lumii le voi spori:
voi, minuni și averi ale firii
să fiți cuminți, să fiți silitoare!..
Sensul versurilor
Piesa descrie o viziune idealizată asupra frumuseții și a iubirii, unde natura și elementele ei sunt aduse ca elevi într-o școală condusă de o entitate tutelară. Aceasta are rolul de a le învăța tainele și armonia, sporind astfel bucuriile lumii.