Un drum însoțește, vechi drum,
Grădini pustii și ziduri părăsite.
Fiori milenarelor tise trimite
Vântul ce urcă și cade molcum.
Dănțuie fluturi de parcă-ar muri în curând,
Lumini și umbre, plângând, sorb ochii mei.
Departe plutesc arătări de femei,
Fantomatic pictate-n azurul răsfrânt.
Tremură-n soare un zâmbet discret,
Pe când eu agale pășesc mai departe;
Sunt hărăzit nesfârșitei iubiri să mă poarte.
Și piatra-nverzește încet.
Sensul versurilor
Piesa descrie o plimbare contemplativă printr-un peisaj melancolic, unde natura și ruinele se împletesc. Naratorul reflectă asupra trecerii timpului și asupra iubirii eterne, găsind frumusețe chiar și în locurile părăsite.