Dacă ating pereții, se aprind.
Cu sângele, cu sensul fericită…
Există o statuie-a mea și-a ta
cu inima neîmpietrită.
Dar ce pustii și aplecate-n ele,
din lemn subțire-s lucrurile-n casă
și-atârnă ruptă în dimensiuni
lumina, străvezie plasă…
Cine a fost înaintea mea a plâns…
Îmi curge aer umed pe bărbie
parcă-s o fată din vecini, fugind
de-acasă fără cununie…
Și m-ai închis în câteva cuvinte
de dragoste și nimeni nu știe
că nu pot să respir ascunsă
și singură în bucurie.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de captivitate într-o relație sufocantă, unde bucuria este umbrită de singurătate și lipsa de libertate. Protagonista se simte închisă de cuvinte și așteptări, incapabilă să respire în această atmosferă apăsătoare.
