Această apă salcie și tristă,
ca un copil pedepsit
înainte de a veni pe lume,
moare.
Liniștit pomul, liniștit vântul;
o, și-n această liniște minunată
cântecul acesta duios și amar,
prăbușindu-se!
Cerul e ca o imensă
inimă din care izvorăște-amarul.
Nu plouă: e o sângerare lentă
și mare!
Din casele lor, oamenii
nu simt această amărăciune,
această cădere de apă tristă
din înălțime.
Acest larg și obositor
coborâș de ape învinse
către pământul care zace
și transpiră.
Plouă. Ca un șacal tragic,
noaptea se lasă peste munți.
Ce se va ridica, peste umbră,
din Pământ?
Veți dormi, în timp ce afară
cade suferindă această apă inertă,
această apă ca râul Lete, soră
cu Moartea.
Sensul versurilor
Piesa descrie o ploaie tristă și apăsătoare, văzută ca o sângerare a cerului și o reflectare a suferinței. Oamenii sunt insensibili la această tristețe, în timp ce natura pare să se afle într-o stare de moarte și resemnare. Ploaia este comparată cu râul Lete, simbolizând uitarea și moartea.